Eminescu înseamnă păduri de argint
Cu doinele dulci în frunze-ncrustate,
Izvor de iubire cu foc glăsuind,
Vulcan de seve din frunzele moarte.

Eminescu înseamnă nufăr pe lac
Plutind graţios pe oglinda albastră,
Când susură el toate undele tac,
Corolă de soare, floare măiastră.

Eminescu înseamnă plop fără soţ
Înalt peste sat, văzut de departe,
Comoară de-arint căzută la sorţ,
Din frunze întoarse, în vânt legănate.

Eminescu înseamnă floare de tei,
Un leac pentru suflet, inimă, minte
Şi mireasmă şi miere din teascul ei,
Pană-nmuiată-n balsam de cuvinte.

Pe cerul ţării noastre, un luceafăr
Luminător al limbii româneşti
Cu raze de flori galbene de nufăr,
Spectru la zenit crescând din Ipoteşti.

E areal al inimilor noastre
În care tot românul se-nfioară
Alunecând pe-o rază dintre astre
Să îndulcească pâinea prea amară.

Îi mulțumim Lui Dumnezeu, Emine,
Căci a-nălţat prin tine poezia,
Din versul tău sorbim carafe pline,
Te-ai frânt ca pâinea pentru România.

Poemul tău în armonii se leagă
Ca-ntr-o dimensiune viitoare,
Tu ai născut din nou natura-ntreagă
Destăinuind vii forme şi culoare.