Afară era noapte. O noapte mohorâtă.
Natura se-ascunsese în beznă, amărâtă.
Foarte ciudat. Nici luna și nici măcar o stea. .
Unde să fie cerul? . . Nu se înțelegea...
Așa de întuneric... că bolta și pământul
Păreau acuma una. Stătuse chiar și vântul. .
Sau îmi părea? Tăcere."Ce caut pe înnoptat
Pe strada cea pustie?"(Singur m-am întrebat.)
Pășeam încet în noapte, ușor, tot mai ușor,
Ca pașii-mi șovăielnici să nu îmi dea fiori.
Așa adâncă beznă și liniște ciudată...
Așa pustietate... n-am mai trăit vreodată...
Ceva se pregătește, sau. . doar e o părere? . .
A gândului meu voce șopti: -Or fi mistere
Ce cheia lor ascunsă o au chiar în Scriptură?
-Nu! (Altă voce-n mine șopti): vezi câtă ură? ?
Vezi tu câtă durere e pe întreg pământ? ?
Nu vezi tu ipocritul din așa zisul sfânt?
Nu vezi tu câte-n lume se fac trăgând folos
În numele religiei, din jertfa lui Hristos?
"Nu vreau nimic acuma!" (Mă hotărâi în gând.)
"Sătul precum paharul cel plin de toate sunt!"
Dar parcă văd pe stradă o palidă lumină
În bezna cea adâncă ce-ai fi zis că-i de tină.
La magazin, în față, pe-o bancă prăfuită
Văzui un om al străzii cu barba încâlcită.
Abea-l vedeam la becul ce-abea mai lumina
Vitrina cea închisă. De ce încă ardea
Lumina? Din ce cauză? Pentru un amărât
Care nu are casă și masă, doar atât? ?
Aa, nu, or fi uitat-o aprinsă, din greșeală
Și-oricum, e-un slab opaiț arzând nonsens pe-afară.
M-apropiai de omul ce nu-mi spuse nimic
Dar îmi părea a cere ceva, oricât de mic
Doar din priviri. Durere citii și suferință
Însă și bunătate. Ciudată astă ființă...
Îmi spuse prima voce în gând: -Dar dă-i ceva...
Ai două pâini la tine, una tot poți a-i da... .
-Ba nu! (Îmi spuse-a doua), nu-i da, ce vei mânca
Mâine în zori, hai, lasă-l, e numai treaba sa.
Trecui grăbit pe lângă, lăsându-l prea flămând
Pe zdrențărosul singur în barba-i lăcrimând.
Privirea lui profundă însă mă urmări
Pe drumul către casă ce greu se mai sfârși. .
Și, cufundat în gânduri, intrai, trecând de poartă
Dar mă trecură fiorii. Lumini văzui deodată!
Lumini nepământene ce-n fața mea creșteau
Și-n noapte tot mai tare, mai tare străluceau!
Fiori treceau prin mine din cap până-n picioare:
Luminile au fețe, se-apropie-n graba mare!
Ooo, dar le știu prea bine, dar cum, unde-și iau zborul? ?
O voce-n mine-mi spuse: -Către Mântuitorul!
E noaptea de Răpire când pleacă sus, la cer
Cei sfinți ca să serbeze pentru etern, cu El!
Atât cei din vechime cât și sfinții de azi
Vor fi mereu cu Domnul în țara de topaz!
Înțelesei îndată că este prea târziu,
Că fui lăsat în urmă, în beznă și pustiu.
Înțelesei că-n mine tronă gândul cel rău
Ci nu gândul din Duhul ceresc, din Dumnezeu...
Prin fața mea trecură imagini petrecute
Doar cu puțin 'nainte, cu câteva minute:
Sărmanul care-n lacrimi rămase-n urma mea
Pe banca prăfuită, când eu mă-ndepărtam. .
Înțelesei prea bine că doar câteva clipe
M-au despărțit de Domnul, de slăvile dorite! . .
Și frânt de disperare eu izbucnii în plâns
Privind spre-un cer de-acuma pe veci de min' ascuns. .
Mâhnit peste măsură, alte lumini căutam
La dreapta și la stânga, și cum mă frământam
Că am pierdut Răpirea și că mi-e cerul stins
Mă răsucii mai tare și mă trezii din vis!
"A fost un vis doar! ... Doamnee,
Tu încă n-ai venit,
Deci n-am pierdut Răpirea spre cerul mult dorit!
Mi-ai dat încă o șansă, e soare, dimineață,
Mai pot să-Ți cer iertare, să schimb a mea viață!
Să nu-mi mai scape ochii spre lume, precum Dima
Ci să privesc spre Tine, să Îți aștept venirea.
Și chiar de lumea-ntreagă de Tin' s-ar lepăda
Eu vreau până la capăt pe Tine-a Te urma!
***
Acum e dimineață și în sufletul tău,
Azi Domnul și pe tine te cheamă, dragul meu
Să fii creștin în lume, în întuneric greu
Să fim creștini cu totii, cum ne vrea Dumnezeu!
Chiar dacă-n lume-i beznă, să fie-n noi lumină
Dar nu de-aceea slabă, de bec, ci cea divină!
Al Slavei Duh ne spune să nu privim spre lume
Chiar de-i atrăgătoare cu-al ei vin roș, în spume!
A Duhului Sfânt roadă să fie-n noi deplină,
S-aducem și pe alții la viață și lumină!
În bezna cea păgână să nu ne rătăcim,
Ci cum fu El în lume, așijderi, noi să fim.
Din ce avem, cu milă și dragoste să dăm
Așa făcând pe alții spre rai să îndreptăm.
O, frați iubiți în Domnul, e-aproape mântuirea
Să fim gata de ceasul când va veni Răpirea!
Să nu pierdem cununa ce-atâta am dorit
Și nici clipa Răpirii spre Mirele iubit!
Ulei sfânt în candele s-avem din Duhul Sfânt
Să ne putem lua zborul spre cer, de pe pământ!