Ce frig se lasă peste lume,
ce rece, Doamne, e în noi!
Suntem stângaci printre cutume,
cu sufletele ca un sloi.

Zadarnice ne sunt prin lume
atâtea căutări de zor.
Visăm la faimă și renume
și să ne-mbogățim ușor.

Avem atâtea, dar, degeaba,
că sufletul ne e tot trist.
Ne ducem zilele în grabă
uitând să viețuim simplist.

Deținem cunoștințe vaste,
dar fără bune maniere.
Spitale, dar nu sănătate,
relații reci, fără iubire.

Avem case, dar nu cămine.
Suntem săraci cu bogăție.
Mergem spre rău crezând că-i bine
și-a fi creștin e-o nebunie...

Ce e greșit, Doamne, în noi
de am uitat valoarea vieții?
Suntem trudiți și-n suflet goi,
ne zornăie la piept arginții.

Suntem bolnavi - o recunoaștem.
Da, sufletul ne e pustiu.
Venim la Tine-așa cum suntem
în ceasu-acesta așa târziu.

Că doar la Tine e speranță,
doar Tu, o, Doamne, înnoiești
sufletul care, cu credință,
Te cheamă să îl mântuiești.

Visăm o lume de poveste
în care binele-ar domni.
Sufletele împlinite
pe Tine, Doamne, Te-ar slăvi.

Iubindu-Te cu ființa-ntreagă
n-am mai plăti lumii tribut,
iar Țara Ta ne-ar fi mai dragă
și ne-am dori-o tot mai mult.

De-aceea, astăzi, fiecare,
noi hotărâri vrem să luăm:
ca orișicând și-n orice stare
doar Ție să ne închinăm.

Amin!
Galați, 17 ianuarie 2020,
Cristina Madi Francu