Mă doare, mă doare, rana-i adâncă
Căci prea de aproape a fost lovitura,
Dar fii Doamne slăvit, nu a stârnit ura,
Pe ziduri veghează Iubirea din Stâncă.

Îţi cer scutul Credinţei, văzduhul e plin,
Vuieşte săgeata, e otrăvitoare,
Sunt spini ascuţiţi mai mulţi pe cărare,
Din limbi despicate se împroaşcă venin.

Ne-ntunecă ochii voaluri de ceaţă,
Cel rău îşi găteşte mireasa de nuntă
Şi fruntea senină în valuri se-ncruntă
Să plutim în derivă, fără speranţă.

Priveşte cu milă, îndură-Te Tată
Şi ne dă iarăşi pacea cum doar Tu o dai,
Armonia sfântă a Iubirii din Rai,
Iartă-ne de clipa prea întunecată.

Cicatrizezi rana numai Tu Stăpâne,
Împunsătura, ca la gherghef, o floare,
Spre desăvârşire-i orice apăsare,
Din adâncul rănii răsar flori divine.