" Să se tot creadă omul fericit în viață,
să se tot laude cu bucuriile pe care și le face, căci tot în locuința părinților săi va merge, și nu va mai vedea lumina niciodată." (Ps. 49:18,19)

Dacă te simți în viață mulțumit,
Și dacă țelul tău ți l-ai atins
Te-ntrebi cum poți fi dar nefericit
Și cum te simți de-odată-așa învins
Când simți că fericirea ți se curmă
Căci tot ce-ai strâns și ce-ai muncit
Rămâne-n urmă.

Ai fost învingător și ai crezut
Că poți cu două mâini să construiești
Un rai aici... dar totul a trecut,
Mai repede decât îți amintești
Prea repede-a trecut ce-a fost frumos.
Și-acum privind în urmă te trezești
Neputincios.

Acum te-ntrebi smerit, ce rost mai are?
Simțind cum trece-al anilor suspin.
Ce-ai fi putut s-aduni mai de valoare?
Să simți în piept un tainic sfânt alin?
Să nu-ți mai pară rău, de ce rămâne
Să ști că lași doar celor care vin... Deșertăciune.

Tu-ai vrut să-ți faci un rai,
Dar nu se poate,
Și-ai vrut să te-mplinești pe-acest pământ,
Dar raiul este doar eternitate,
Iar viața ta e gata la mormânt.
Și-atunci rămâi pe gânduri iar
Cum poți s-ajungi la cerul sfânt?
Fără hotar?

Răspunsul este simplu și-l știai,
Dar parca te oprea ceva să-l crezi,
Hristos e poarta veșnică spre rai
In El găsești lumină ca să vezi
Și doar prin moartea Lui acum se poate,
Nu da-napoi ca nu cumva să-L pierzi...
Pentru eternitate.