Plânge cerul, strigă marea,
S-a-mbrăcat în negru zarea,
În zig-zag aleargă norii,
Te cuprind încet fiorii,
Spuma valurilor, iată,
Furioasă bate-n poartă,
Oriunde privești, e jale,
Totu-i măturat în cale,

Se cutremură pământul,
Șuieră-n catarge vântul,
Unde, Doamne să se ducă
Omul? Parcă-i o nălucă!
Viituri se-nalță tare,
Pâraiele-s o vâltoare,
Cad copacii frânți de ele,
Ce mai plânset, ce durere!

Multă lume se întreabă,
De ce valu-n țărmuri sapă?
Pe pământ este prăpădul,
I se cântă trist, prohodul,
Oare nu-i a noastră vină?
Nu căutăm s-avem Lumină,
Lumea-i plină de păcate
Şi-i multă obscuritate!

Alte zone, continente...
Şi acolo sunt prezente
Mari calamități, probleme,
Doar, atunci știu ca să cheme
Oamenii, har şi-ndurare,
Să-I ferești de încercare,
Dar în rest, când le e bine,
Doamne, mulți uită de Tine!

Chiar în clipa cea prezentă,
Rugăciunea e absentă,
Pare veche, demodată,
Într-o țară democrată!
Omul nu vrea ca să știe,
Locul lui în veșnicie!
Ai milă Doamne de noi,
Dă-ne pace, nu război!

Se cutremură pământul,
Șuieră-n cararge vântul,
Au pierit oameni, o, Tată,
Țara parcă-i blestemată,
Te îndură Tu, de noi,
Dumnezeule, El Roi,
Poruncește ca-n vechime,
Mării s-asculte de Tine!

Celui care vrea să scape,
Să umble cu Tin' pe ape,
Să se-ntoarcă la credință,
Cu duh plin de pocăință,
Numai Tu ne ești salvare,
Doar Tu dai eliberare,
Vindecă acest pământ,
Vino Doamne mai curând!

23/01/2020, Barcelona- Lucica Boltasu