Născut în iesle...
Autor: Șerban Lavinia  |  Album: Cânt Domnului căci mi-a făcut bine!  |  Tematica: Nașterea Mântuitorului
Resursa adaugata de semala120 in 28/01/2020
Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă,
avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.
Romani 5:1


Ți-am plâns de milă ani la rând
că Te-ai născut în iesle;
fără măcar ca planul sfânt
să caut a-l înțelege.

Te-ai înălțat prin umilință
și-ai biruit prin moarte,
ai ascultat de Tatăl cu credință
și Te-ai supus în toate.

Grajdul și boii au fost forma,
nașterea este conținutul.
S-a născut Viața-n noaptea aceea,
ca să renască-n mine duhul.

Ca dorul ce-l simțeam mereu
de pace și odihnă,
să-l împlinesc în Dumnezeu,
lanțuri să nu mă țină.

Slavă în locuri preaînalte
și pace nouă pe pământ!
Cinstit vei fi-n eternitate
căci Ți-ai născut un popor sfânt,

Isus, tot ce-a urmat apoi:
minuni și semne, învățături,
sunt pentru mine, pentru noi
să crească Chipul Tău în noi, după Scripturi.

O, cunoscând acestea toate,
ca ieri, și azi e sărbătoare;
fără cadouri sau bucate,
doar eu și Domnul meu pe cale!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2526
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni