Glorios, măreț în toate!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Ierusalim, pe a tale porți de aur!  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 04/02/2020
Glorios, măreț în toate!

Domnul totul controlează,
Toate Îi sunt cunoscute;
El de sus, din cer, veghează,
Toate de El sunt știute.

Domnul cel bun ne conduce
Căci ne vrea cu gelozie.
Sus, pe scara Lui ne duce
Spre a Lui Împărăție.

Glorios, măreț în toate,
Domnul e al nost Stăpân.
El să facă orice, poate,
Căci e sfânt, și e divin.

Domnul vede, totul știe,
În El să nădăjduim,
Ca-n a Lui Împărăție,
Toți s-ajungem, să trăim.

Slavă să Îi dăm mereu,
Rugăciuni ca să rostim,
Căci e al nostru Dumnezeu:
Cu iubire, să-L cinstim!

Bunătatea Lui e mare,
E milos și iertător
Și e plin de îndurare,
Al nostru Mântuitor.

S-a jertfit și S-a plecat,
A fost umil și smerit,
De la moarte ne-a salvat,
Isus cel sfânt și iubit.

Îl iubesc și-L voi iubi,
Nimeni nu Îl egalează.
El e Domn în veșnicii,
Peste Univers, tronează!

Amin

Câmpia Turzii, 3 februarie 2020
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 872
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni