Acela ce Dumnezeu l-a pus,
Să conducă oile în sus,
Să le conducă spre Golgota îndată
Unde Domnul Isus le așteaptă.

Să le conducă prin puterea lui Dumnezeu,
Și înțelepciunea dată de Duhul Său
Să le conducă prin Cuvântul ce l-a învățat,
Acela este un păstor adevărat.

Stă de veghe mereu,
Asupra staulului său,
Și veghează cu mare băgare de seamă
Și fiecare oiță o cercetează.

Se plimbă printre oițele ce le-a primit,
De la Duhul Sfânt ce le-a dobândit
Să vadă cum se prezintă mielușeii îndată,
Și să cerceteze oița cu a ei odraslă.

Trebuie să le vorbească mereu,
Ca oițele să înțeleagă glasul său
Trebuie să se facă cunoscut,
Ca oițele să înțeleagă glasul lui cel blând.

Apoi, după ce în staul a cercetat,
Și oile cu glasul lui s-au învățat
Începe să le conducă îndată,
Spre Hristos ce îi asteaptă.

Când deschide staulul și la drum a pornit,
Oile merg după păstorul lor iubit
Și nu se abat de lângă el niciodată,
Căci iarba cea mai bună o știe păstorul îndată.

Apoi, când cu ele a ajuns,
Spre colina minunată de la apus,
Lasă oile să pască îndată,
Iarba cea mai bună de lângă casă.

Oile se înfruptă din belșug,
Iar mielușeii zburdă pe câmp
Și păstorul adevărat,
Toate le supraveghează cu drag.

Dacă oile se abat prea mult,
De la câmpul care trebuie păscut,
Păstorul, înapoi pe brațe le aduce plăpând
Și are grijă de mielușei cât mai curând.

Apoi, se ridică îndată,
Și supraveghează încă o dată turma toată
Ca nu cumva o oiță care este mai grasă,
Să atace pe una mai slabă.

Și după ce turma a supravegheat,
Îndeamnă oile la păscut cu drag
Iar, când oițele pasc și mielușeii sunt și ei
Se uită că nu cumva să vină lupii cei răi.

Se ridică un pic mai înalt,
Să supravegheze dincolo de turma ce Domnul i-a dat,
Să vadă ca nu cumva să se apropie îndată
Un pericol de turma aleasă.

Și după ce s-a asigurat,
Căci pericolul nu este și oile pasc cu drag
Stă undeva și veghează,
Asupra oițelor să pască.

Iar, după ce oile au păscut,
Și mielușeii lapte au supt
Păstorul cel adevărat,
Se ridică să ducă oile la adăpat.

Căci păstorul cunoaște îndată,
Când turma este însetată
Nu trebuie să aștepte behăitul lor,
Căci cunoaște setea din popor.

Apoi, cu glasul lui cel minunat,
Cheamă oile ce pe pășune s-au aflat
Că să le conducă îndată,
La apa sfântă ce dă viață.

Iar când oile au venit,
Aruncă o privire peste turmă dar nu grăbit
Ca să vadă îndată,
Dacă o oiță s-a rătăcit de lângă casă.

Apoi, după ce s-a asigurat,
Căci turma este completă pe care Domnul i-a dat
Pornește în fruntea lor îndată,
Să ducă oile să se răcorească.

Și în drumul lui până la izvor,
Le cântă oițelor cu dor,
Și le spune despre Păstorul cel adevărat,
Care le asteaptă sus cu drag.

Iar când la izvor au ajuns,
Păstorul se duce la fântână sus
Pentru a scoate îndată,
Apă ca fiecare oiță să se răcorească.

Și privește îndată,
Cum oile se adapă,
Și ca un păstor adevărat
Ajută și el mielușeii la adăpat.

După ce turma s-a adăpat,
O conduce înapoi cu drag
O conduce spre drum acasă,
Până va veni marele Păstor să le ia în brațe.

Și atuncea păstorul cel adevărat,
Iasă înaintea Domnului cu drag
Și spune cu vocea lui duioasă:
Iată, Stăpâne turma pe care mi-ai dat-o odată!

Oile din Cuvântul Tău le-am păscut,
Și la izvoarele Duhului le-am dus
Și mielușeii pe brațe i-am purtat,
Ca nici unul să nu se piardă niciodat'.

Deci, Stăpânul meu iubit,
Iată oile pe care Tu mi le-ai dăruit,
Iată o turmă fără pată,
Care așteaptă să plece acasă.

Mereu le-am păscut,
Așa cum Tu ai cerut,
Nici una nu a lipsit
Toate sunt cum mi le-ai dăruit!

Acesta este un păstor adevărat,
Care Domnul îl va lăuda cu drag
Un păstor care a știut mereu,
Să ducă turma spre Dumnezeu.

Amin