Mai privește către lume...
Autor: Maria Luca  |  Album: Izvoare de iubire  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de maria23luca in 07/02/2020
Doamne, dacă Ți-ai întinde mâna peste-acest pământ
N-ar mai fi atâta ură și nici goană după vânt...
N-ar mai fi atâtea boli ce nu-și află vindecare
N-ar mai fi atâtea lacrimi și nici spinii pe cărare...
Doamne, dacă ai privi iar cu dragoste spre noi
N-am mai înota în marea de regrete și nevoi
Iar în sufletele noastre primăvara ar veni
Și n-am obosi pe calea ce ne duce-n veșnicii
Dacă plin de îndurare Doamne-ai ninge peste lume
Fulgi ce dragoste curată ce-n troiene să se-adune
Poate n-ar mai fi războaie... n-ar muri nevinovați
Prunci și mame și bunici... Prieteni și surori și frați...
Da... e-adevărat că mulți au uitat al Tău Cuvânt
Și nu mai privesc spre ceruri... n-au nimic curat și sfânt
Pentru ei e rege banul și plăcerile de-o clipă
Și, nepăsători în toate fac din dragoste risipă
Însă Doamne sunt și-acei care stăruiesc în rugă
Și se-ncred în Tine Tată... vor la Tine să ajungă
Care au cărbunii-aprinși pe altarele din piept
Și, din dragostea ce-Ți poartă fac ce-i bun și este drept
Pentru ei Te rog Părinte mai îngăduie-ne Tată
Mai privește către lume... curățește-ne și iartă
Dă-ne Doamne-nțelepciune toți uniți să Te slăvim
Să trăim în pace sfântă... să-nvățăm să ne iubim!

Vulcan-06-02-2020
Mary
Amin! Am citit pătrunsă de aceleași simțăminte, mulțumiri sora, fie ca Domnul să răspundă în marea-I bunătate.
Adăugat în 07/02/2020 de floridinmaracineni
Statistici
  • Vizualizări: 543
  • Export PDF: 1
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni