De multe ori în viața noastră
E ca pe marea învolburată:
Când cerul e acoperit de nori
Iar valurile dau fiori.
Când gânduri se strecoară din afară
Sau greutăți ne împresoară
În suflet se strecor fiori
Ce fură pacea deseori.
Și dacă-n suflet se strecoară disperarea
E ca furtuna de afară
Ce smulge tot ce stă ușor
Lăsând în urmă doar un gol…
Și dacă cerul e cuprins de nori
Și de furtună e pe mare
Nu te lăsa cuprins de disperare
Privește țintă la Cristos
Și la puterea Lui mântuitoare!