Ce folos ai tu, străine,
De alergi și strângi mereu?
Nu știi oare, căci suspine,
Lacrimi, vei avea și mai mult greu?
Când din norul cel de slavă,
Trâmbița ne va chema
Când poporul sfânt, îndată se va înălța,
Nu știi oare, căci mulțime
Atunci vor regreta,
Multe plânsete vor fi,
Când cu toții vor ardea.

Ce folos ai tu străine,
De umbli făr’ de Hristos?
Ce aștepți în dreptul tău,
Când trăieșți făr’ de folos?
Vine ceasul când te întrebi,
Cum să urci și tu pe nor...
Ce folos atunci va fi,
Când nimic n-ai să mai schimbi?
Pocăiește-te, nu zăbovi,
Iată cum Vierul,
Timpul îți va prelungi.
El va sta mereu cu tine
Zilnic, te va însoți,
De astăzi ai să te sfintești.

Ce folos ai tu, străine
De comori nemeritate,
Câștigate pe nedrept?
Iată, vine vremea aceea
Prevestită prin proroci...
Oh, dar vai, Laodiceea
De-ai avea tu, haina albă,
Și îndată s-o îmbraci,
Iar atunci rușinea-ți goală
Să-ți acoperi imediat.

Ce folos ai de comori,
Dacă fratele îți plânge?
Ce belșug îți mai doreșți,
Cât mai vrei să mai sporeșți?
Nu știi tu, căci toate sunt,
Doar o deșărtăciune,
Simplă goană după vânt?
Ce folos ai tu, străine? ...

AMIN