Văzut-ai vreodată Iubirea cum plânge,
Cum umple burduful cu lacrimi de Sânge?
Cerând biruinţă, în rugă-ngenunche
Şi ochii Îi varsă cireşe pereche.
Cum rabdă Iubirea văzut-ai vreodată?
O perlă Îi este durerea-nfăşată,
Seninul în chinuri, privirile sfinte,
Evanghelia păcii, fără cuvinte.
Văzut-ai Iubirea cum poate să uite?
Aruncă în mare păcatele multe
Şi nu-şi mai aduce aminte de ele,
Ea Şi-a dat viaţa pentru ca să le spele.
Văzut-ai cum ştie Iubirea să ierte?
Chiar spinii Îi lasă pe frunte buchete
De flori la gherghef, cununi-cicatrice,
Călăii îi urcă pe trepte de bice.
În clipe din urmă, oricât de târzii,
Când taina Iubirii se dezleagă, o ştii,
Balanţa-nclinată pe ultima treaptă
Îţi va spune dacă iubit-ai vreodată.
Din toată trăirea Iubirea rămâne,
Din lanul de aur, o rumenă pâine,
Din Iubire ne naștem, ne-ntoarcem în Ea
Pe Calea trasată în deal la Golgota.