A doua scrisoare către DUMNEZEU!

Mi-ai dat cândva o viaţă şi-o soartă-n astă lume!
Mi-ai oferit o casă de oameni iubitori!
Mi-ai ocrotit destinul, făcând din mine-anume
Un vrednic de visare şi-un veşnic pus pe glume,
Vegheat din zi în noapte de Îngeri Păzitori!

Mi-ai dat copilăria-ntr-o ţară liniştită,
Ferită de oroare, nevoie sau război!
Mi-ai îndrumat credinţa spre Mila-Ți Nesfârşită,
Spre Sfânta-Ţi Bunătate ori Pacea Infinită,
Menindu-mi fericirea din Viaţa de Apoi,

Vestindu-mă cu grijă să port prin omenire
Iubirea dăruită doar omului de rând!
M-ai sprijinit în mersul cel plin de şovăire,
Mi-ai îndreptat privirea spre har şi nemurire
Şi m-ai condus spre Tine, în faptă şi în gând!

Mi-ai dat întotdeauna putinţa de-a răzbate
Vreo piedică ieşită hidos în calea mea!
M-ai dus pe drumul neted spre cinste şi dreptate,
Mi-ai readus speranţa, iertându-mi de păcate
Un trai ce mai implică vreo comportare rea

Şi mi-ai zâmbit adesea la "boacăne" rebele,
Ce-apar cu frenezie pe drumul omenesc,
M-ai ajutat în toate, m-ai depărtat de rele,
Mi-ai oferit conştiinţă şi sârg în toate cele
Şi pentru asta, DOAMNE, din nou …

… ÎŢI MULŢUMESC!