Alegerea cea dreaptă

Un om, mergea odată pe drumul vieţii sale,
Păşind uşor pe calea ce o ştia de-acum,
Văzând în jur cu spaimă, prăpăstii colosale,
Ori admirând doar munţii ce îi ieşeau în drum!

Păşea peste verdeaţă, dar şi pe pietre dure
Ce-i sângerau piciorul la mers îndelungat!
Mergea însă departe, decis cumva să-ndure
O soartă mai umilă, de om neînsemnat!

Doar râurile line îi alinau durerea
Cu apa lor cea rece, cu susur de poveşti,
Şi bucuros de viaţă, îşi încerca puterea
Zvârlind prin unde pietre, în cercuri nebuneşti,

Care-l făceau deodată să uite cine este
Crezând că viaţa-i astăzi un joc pentru copii!
Îşi revenea din visuri când se vedea pe creste
Jucându-se cu norii din zori până-n chindii

Şi podidindu-l foamea, se apuca pe seară
Să încropească-n pripă un loc pentru sălaş,
Dormind sub cerul liber prin sate-n plină vară,
Ori adăstând prin case doar iarna la oraş!

Dar iată că-ntr-o noapte, sub cer cu lună plină,
Ajunse omul nostru, de-acum deplin bărbat,
Să-şi vadă drumul vieţii curmat din rădăcină,
Oprit la o răscruce de-un munte blestemat!

Să-l treci la pas, nici vorbă! Să-l urci, nici pomenire!
Prin piatră nu se poate pătrunde-aşa cum vrei!
Văzu însă la poale, lăsate în neştire
O cărăruie-n stânga, iar alta-n dreapta ei,

Ce-l îmbiau într-una s-aleagă cu răbdare,
Gândind înţelepţeşte, un drum nemaiumblat!
Iar omul, îndoielnic, se tot muncea sub soare,
Nehotărât de calea ce-o are de urmat!

Atunci veni la dânsul, şontâcăind oleacă,
Acel al cărui nume nu vreau să-l mai rostesc,
Şi-i spuse: “-Măi fârtate! Ascultă şi te-apleacă”
“În faţa celui care ţi-e sfetnic pământesc!”

“Apucă drumu-n stânga, că-i neted şi ţi-e bine”
“Şi-aici nu-i vreo jivină care să-ţi facă rău!”
“De vrei o viaţă dulce, ascultă-mă pe mine”
“Căci tot ce vreau în lume e-acum sufletul tău!”

“Iar când vei fi vreodată-n primejdie de moarte,”
“De toate să te lepezi şi-n grabă să mă chemi!”
“Doar eu voi şti de-acuma să ţin cât mai departe”
“De tine orice lucru de care tu te temi!”

Aşa-i vorbi-ntr-o doară, în taină, necuratul,
Văzându-l prins în gheara nefastei îndoieli,
Iar omul se decise să îi asculte sfatul
Gândind că scapă lesne de multe poticneli

Şi-n clipa-n care dânsul se hotărâse, iată,
S-apuce pe cărarea cu traiul cel uşor,
Un glas din depărtare se auzi deodată
Învăluindu-i firea de om şovăitor!

Iar vocea-i spuse astfel: “-Te-ncrede-acum în Mine!”
“Căci Eu nu vreau de-acuma un suflet să-ţi cerşesc!”
“Îţi spun, deci, cu speranţă: Îndreaptă-te spre Bine”
“Şi prin a ta gândire, Voi şti să te-ocrotesc!”

“Voi bate cu sfială la uşa casei tale”
“Şi de vei fi acasă, îţi Voi călca pe prag!”
“Primeşte-Mă în suflet, căci Eu sunt a ta cale”
“Şi prin a ta iubire, te Voi iubi cu drag!”

“Alege-acum în viaţă, o cale, la-ntâmplare”
“Căci nu Eu izvorît-am necaz în faţa ta!”
“De-i stânga, ori de-i dreapta, tu vei găsi un soare”
“Să te-nsoţească-n drumul cel hărăzit cândva!”

“Şi nu uita de-acuma, când eşti la vreo răscruce”
“Şi nu ştii ce potecă s-alegi pe drumul greu,”
“Gândeşte-te o clipă la Cel ce-atunci pe Cruce”
“S-a transformat pe dată din om, în Dumnezeu”

“Luând pe veci păcatul din calea omenească”
“Spre-a nu mai fi în veacuri ce-a fost în alte vremi!”
“Fii deci cu luare-aminte la Pronia Cerească”
“Şi de Dumnezeire în veci să nu te temi!”

Aşa vorbi şi Domnul, lăsând un om pe cale,
Să hotărască singur ce are de făcut!
Iar el, decise iute, să uite de-ale sale
Şi să-şi aleagă-n tihnă un drum necunoscut,

Pe care să pătrundă în lumea ce-l aşteaptă
De astăzi, cu iubire, pe-un primitor pământ,
Lăsând poteca stângă şi luând-o pe CEA DREAPTĂ
Mergând întru credinţă în Dumnezeul Sfânt!