Nu, nu am știut să fiu bun

Nu am știut cum să fiu bun,
Nu am știut cum să adun,
Nu am știut cum să iubesc,
Nu am știut să mă căiesc;
Drumul crucii nu l-am urmat...
Te-am supărat, n-am ascultat,
Isus, Isus, Domnul meu,
Acuma plâng, îmi pare rău...
Am înțeles, alături de Tine:
Voi fi ocrotit, îmi va fi bine.

Încercări grele m-au lovit,
M-au învățat și am iubit;
Furtuni grele am trecut,
Prin valuri negre am izbutit,
Dureri, fața mi-au brăzdat,
Mâna Ta m-a mângâiat.
Încercările m-au învățat
Să mă ridic din păcat,
Să fiu bun, cu greul să lupt,
Să nu fiu slab, totul să înfrunt.

Prin viață am trecut în grabă...
Ușor, ușor, seara se lasă.
Mă înspăimântă ulmii de gânduri;
Neascultarea, mi-a rupt ani buni.
Tristeți, neîmpliniri, vise pierdute,
Rugi îndurerate în nopți nedormite...
Aplecate pleoape în jale,
Inima bătea cu disperare:
Teama să nu Îți aud chemarea,
Să mă învăluie uitarea.

Senin azur pe al inimii cer,
Sub aripi de gând, arde un dor.
Lacrimi, păreri de rău înverșunate,
Adun speranța din șoapte,
Alung amăgirile ce m-au târât în viață
Prin mocirla minciunii și hrana amară;
Sufletul mi-l punea sub tăiș de sabie,
Amăgirea ce mă rupea de salvare,
Dar râvna pentru cer m-a ridicat,
Cu Har Divin m-a îmbrăcat.

În rugi pioase, adânci plecăciuni,
Binecuvântarea a curs în cupa sufletului.
Din cer, a curs un râu de soare,
O strălucire lumina a mea cărare.
Deodată, în mine a înverzit primăvara,
Au încolțit: iubirea, dragostea, iertarea.
Florile speranței au înflorit în zori,
Parfumând răcoarea frumoasei dimineți.
Pe pânza sufletului am țesut
Cu flori de crini, timpul prezent.

Printre falduri rupte, fisuri scrijelite,
Îmi zăresc vremurile mele pierdute...
Vasul ciobit, de stânci trântit...
Cum m-a târât lumea, m-a flendurit...
Erau timpurile când nu am știut,
Dar, mi-ai ieșit în cale, ne-am cunoscut.
Privirea Ta venită din zare,
A făurit în mine templu din soare.
Azi nu mă înspăimântă nimic,
Alături de Tine, spre mântuire urc.


PATTADA/26/02/2020