Vorbind de sfârșitul lumii
Autor: Teodor Groza  |  Album: Zilele din urmă  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de TeodorVS in 27/02/2020
Vorbind de sfârșitul lumii
Ev. Luca 18:1-8

Vorbind de sfârșitul lumii,
C-un oftat, cu întristare,
Sfătuindu-Și ucenicii,
A pus Domnul o întrebare,
Care până azi ne îndeamnă,
La adâncă cercetare...
, , Când pe nori Mă voi întoarce,
Pentru dreapta judecată,
Ca pe toți să-i răsplătesc,
După crez și după faptă,
Printre cei mulți lepădați,
De-al Scripturilor cuvânt,
Voi mai găsi câțiva oameni,
Cu credință pe pământ? ... , ,

Domnul veșnic nu Se schimbă
Tot la fel și azi întreabă:
Mai sunt oameni ce-L urmează,
Cu o inimă întreagă?
Oameni ce nu cred în basme,
În miraje închipuite,
Însă cred Sfânta Scriptură,
Și cuvintele-I slăvite!

Oameni care să se roage,
Dar nu din obișnuință,
Ci din suflet, cu speranță,
Cu o mare stăruință.
Oameni care să slujească,
Cu o inimă curată,
Așteptând doar de la Domnul,
Să primească o răsplată.
Oameni care se silesc,
Tot mai mult în har să crească,
Când greșesc, se pocăiesc,
Răul să nu-i biruiască.

Oameni care nu renunță,
La valori când dau de greu,
Răbdători își poartă crucea,
Spre slava lui Dumnezeu! ...
Oameni care nu se vând,
Nici pe linte, nici pe-arginți,
Chiar de trag la jug plângând,
Merg pe calea celor sfinți.
Oameni care sunt statornici,
Luptători pentru dreptate,
Chiar la bătrânețe rodnici,
Credincioși până la moarte!

În curând, în miez de noapte,
Toți vom auzi strigarea:
Vine Mirele pe nori!
Pregătiți întâmpinarea!
Cei cu candelele stinse,
Își vor plânge nepăsarea.
Doar fecioarele înțelepte,
Ce din timp s-au pregătit,
Vor intra toate la nuntă,
Cu Alesul lor iubit.

Doamne, ajută-ne să fim
Printre cei ce din iubire,
Tu îi vei găsi veghind,
La a doua Ta venire.
Până vei veni curând,
Cu pedeapsa, cu răsplata...
Noi să Te-așteptăm cântând:
Vino Doamne! Maranata!

Ev. Matei 25:1-13
1 Corinteni 16:22
Apocalipsa 22:12-21

de Teodor Groza
27.02. 2020
Vișeu de Sus
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1855
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni