Povestea mea de iarnă
Autor: Horia Costina  |  Album: Celor de Sus , cu dragoste  |  Tematica: Binecuvântare copii
Resursa adaugata de HoriaCostina in 29/02/2020
Povestea mea de iarnă

Magia mea de iarnă începe cu-o ninsoare,
Un viscol de poveste şi-un frig de zile mari!
În casa povârnită, stăm lângă foc, cu-ardoare
Înghesuiţi în pături, printre pereţi murdari,

Cei cinci copii ai tatei ce-ncearcă-n neputinţă
Să facă rost de-o pâine, spre-a ne hrăni pe toţi,
Muncind, năimit cu ziua, când la vreo cunoştinţă,
Când luat pe şantiere, cu vreun căruţ pe roţi!

Pe mama n-am văzut-o de când eram de-o şchioapă,
Plecată fiind în lume, sau sus, la Dumnezeu!
Nu ştiu de mai trăieşte, ori, aşezată-n groapă
Ne mai veghează visul de-a fi cu ea mereu,

Dar parcă, de departe, de-acolo unde este,
O simt, ocrotitoare prin gându-i preacurat,
Zâmbindu-ne o clipă prin unica poveste
Citită-n nopţi de tihnă de tata câteodat'!

Ne este foame-oleacă! N-am mai mâncat pesemne
De ieri, de după-amiază, când a venit la noi
Un om ce dăruit-a o pâine, nişte lemne
Şi haine vechi ce-mbracă în iarnă pe cei goi,

În mulţumirea noastră spre cel de-ajutorare
Ce şi-a făcut pomană cu-un dar binevenit!
Dar azi, prin şase fiinţe lipsite de mâncare
Un "vânt" de lipsuri bate cu zel nestăpânit,

Făcându-l iar pe tata să-şi caute de treabă
Printre vecini mai darnici ce s-ar milostivi
Să-i dea ceva de lucru acelui ce-i întreabă
De-o slujbă cât de mică ce astăzi s-ar ivi!

Eu însă sunt mai mare şi pot la o adică
Să plec de unul singur în târgu-ndepărtat,
Spre-a face rost de-o pâine sau varză mititică
De la vreun om ce-aruncă mâncarea pe-nserat,

Ori, cine ştie, poate, cuiva îi va fi milă
De un copil zănatic în zdrenţe colindând,
Spre-a-l pune azi să care, şi-a arunca în silă
Vreun ban de-ndatorare spre dânsul vrând-nevrând!

Ajung fără speranţă, mergând cu şovăire
În marea ameţeală din Târgul de Crăciun!
O, Doamne, ce visare şi câtă fericire
Mă-mbată cu ghirlande prin Noaptea de Ajun,

Câte lumini astrale şi case colorate
Mă-ntâmpină agale în drumul meu spre "Cer"!
Ce iz de turtă dulce şi prăjituri glasate
Mi-alungă soarta tristă şi traiul auster,

Făcându-mă deodată să uit de toate cele
Şi să mă-apropii iute de primul galantar
Spre-a urmări de-aproape o stea cu pătrăţele
De zahar şi cacao, dispuse arbitrar,

O prăjitură sacră ce mă îmbie-ntruna
S-o iau cu mine-acasă spre-a o-mpărţi uşor
Cu fraţii şi cu tata, spre-a alunga furtuna
Iscata iar în foamea din calea tuturor!

Ştiam că nu e bine să furi! Nici chiar mâncare!
Că Dumnezeu nu iartă asemenea păcat!
Mai cunoşteam de-asemeni că-n fund de buzunare
Nu am nicio leţcaie s-o dau de cumpărat

Şi totuşi, necuratul mă îmboldeşte iară-n
Ispita ce nu iartă pe nimeni dintre noi!
Pândesc moment prielnic când nimeni nu-i pe-afară
Şi-nşfac cu-nfiorare "minunea" cea de soi,

Băgând-o cu iuţeală în sacul plin de scame
Purtat de mine-n mână, ca loc de "adunat",
Fugind cu disperare prin standuri şi reclame
Spre-a nu mă lua vreunul drept hoţ învederat!

Mă-aştept cumva cu groază să fiu bătut de-acela
Preapăgubit de mine în ceasu-acesta rău!
Şi totuşi, nu e nimeni să-arate cu umbrela
Un fur silit de soartă să se arunce-n hău

Pentru o prăjitură mai bună decât toate,
Ce s-a ivit în cale-i când nu s-a aşteptat!
Mă liniştesc la gândul că-n ziua asta poate
Să duc şi eu acasă fărâma de mâncat,

Făcând să doarmă-n pace cinci guri înfometate,
Măcar până-n lumina celei de-a doua zi!
O iau încet spre casă, uitându-mă în spate
Să văd dacă mai vine vreun ins ce m-ar zări,

Dar mă împiedic iată, mergând tot înainte,
De-un portofel, se pare, pierdut de cineva!
Mă-aplec cuprins de frică şi-l iau cu luare-aminte,
Simţind o grea năpastă ivită-n calea mea,

Văzând ascunsă-acolo, magnifică avere
Râvnită de-ăi cu stare, nu doar de cei sărmani
Şi care face viaţa lipsită de durere,
De boală şi-ntristare, măcar pe câţiva ani!

Am stat un pic pe gânduri! Mi-am zis că nu se cade
Să port însă cu mine un alt prilej de "jaf"!
Făcusem o povară din furtul ce decade
Un suflet cu conştiinţa de om făcută praf,

Zicându-mi deci că-i bine să dau 'napoi cu milă
Acel obiect ce-n pripă a fost pierdut pe veci!
Mi-am spus că totuşi hoţul, prin starea sa umilă
Va fi iertat de oameni, nefiind băgat la beci

Pentru o faptă care, făcută prima dată
Nu va fi judecată prea aspru de-nceput!
Întreb un om pe stradă cum să ajung de-ndată
Să-napoiez "comoara" spre cel necunoscut,

Iar dânsul se-nfioară, văzând lipsa de viciu
Aflată la un paşnic copil atât de bun,
Ducându-mă cu grijă la postul de serviciu
Aflat pierdut departe, prin mijloc de cătun,

Spunând celor de-acolo, cu voce temătoare,
Un fapt de neuitare, văzut cu ochii lui
Mergând spre târgul magic, din pură întâmplare
Şi povestind aceasta spre ştirea orişicui!

Mi-am zis că soarta-i crudă! Că omul mă văzuse
"Şutind" la disperare ceva de "înghiţit"!
Îmi aşteptam pedeapsa ca cel care căzuse
În marea de păcate a celui ispitit,

Dar mi-am venit în fire, văzând că plutonierul
Se-ntoarce-n toane bune, zâmbind încetişor,
Punându-mi doar în palmă un plic ivit din Cerul
Copiilor ce-s astăzi iertaţi de Domnul lor,

Un plic cu-o sumă mare, din "cheta"-nfiripată
Prin "circa" astăzi plină de oameni iubitori,
Precum şi din răsplata acelui ce deodată
Şi-a regăsit "averea" pierdută de-cu-zori!

Mă duc de-acum acasă! Sunt om bogat în fine!
Iar fraţii n-or să doarmă iar trişti şi-nfometaţi!
Tăticul n-o să-alerge spre slujbe anodine
Spre-a-şi întreţine zilnic copiii despuiaţi,

Scăpând cu toţi de grija că ziua cea de mâine
Ne va aduce iarăşi un chin nemărginit,
Şi mulţumind Treimii pentru divina pâine
Trimisă cu blândeţe spre "hoţul" pocăit!

Când viaţa te împinge la păcate , e bine să te rogi de Iertare lui Dumnezeu şi , dacă nu mai păcătuieşti (prea des) , poţi fi sigur de un Zâmbet din partea Celor de Sus !
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1543
  • Export PDF: 3
Opțiuni