Din vorbele tale poți fi mântuit,
Din vorbele tale poți fi osândit,
Din vorbele tale poți să te duci înspre dimineață,
Sau din vorbele tale vei intra în noaptea neagră.
Din vorba ta pe care o rostești,
Tu câte o cărămidă clădești,
Și în funcție de ce ai vorbit,
Așa va fi casa ta, în care vei fi mântuit.
Fie că spui rău cu gura ta,
Fie căci spui bine cu ea,
Casa ta tu o clădești,
Pe vorbele care le rostești.
Mai bine să băgăm de seamă,
Ce rostim cu gura noastră...
Căci la sfârșit, se va vedea
Casa, ce am construit-o cândva.
Atunci când în fața ei vom fi,
Vom vedea casa din veșnicii!
Și vom vedea cât este de frumoasă,
Sau cât este de rea, casa noastră.
Casa ta se poate afla,
În Raiul ce te va aștepta!
Sau casa ta poate fi așezată,
În Iad, să arzi o veșnicie întreagă.
Totul depinde de limba ta,
Și ce fel de vorbe spui cu ea!
Tu știi casa care te va aștepta,
Căci multe vorbe a scos limba ta.
Ia bine seama ce vorbești,
Și cu limba ta ce rostești!
Căci poți spune în inima ta,
Veșnicia e casa mea?
Dacă limba nu o poți înfrâna,
Alta e casa ta,
Și te vei trezi la sfârșit de drum,
Căci casa ta e un scrum.
Căci puterea ta de a construi,
Stă în puterea limbii cu care susții
Căci iubești pe Dumnezeu,
Și asculți Cuvântul Său.
Bine faci dacă o poți controla,
Limba chiar acuma.
Să rostești mereu,
Numai cuvinte pentru Dumnezeu.
Să nu iasă altceva
Spurcat de pe gura ta.
Să binecuvântezi mereu pe Dumnezeu,
Cu limba ce ți-a dat, dragul meu.
Să vezi cât de minunat va fi,
Dacă ai știut acel mădular să îl ții,
O să vezi la urmă, dragul meu...
Ce răsplată îți va da Dumnezeu.
Și vei vedea cu ochii tăi îndată,
Ce casă minunată,
Dumnezeu îți va da,
Dacă ști să potolești limba ta.
Ține minte și nu uita:
Nici o vorbă murdară să nu se audă acuma,
Căci din vorbele tale dragul meu,
Va veni răsplata de la Dumnezeu.
Amin