Întuneric și lumină

Cerul strălucește cu stele,
Strigă toate cuvântul iubire.
Aș naviga printre ele încet,
Nu pot, mai trebuie s-aștept.

Și luna semeață ca și-o regină
Mă încântă zâmbind în lumină.
Aș merge degrabă până la ea,
Nu pot, o îmbrățișez cu privirea.

Noaptea inspiră durere și moarte,
Întunericul aduce frică și-i rece.
Dar acolo în noapte este o șansă,
Privind cerul, ce-i plin de lumină.

Durerea naște în noi o speranță,
Atunci când sufletu-i plin de lumină.
Necazul e dalta lovind fără milă,
Ne-apropie însă de lumea divină.

Toate, să știi, lucrează împreună,
Într-o zi tu să poți trăi în lumină.
Crede, după noapte vine iar soare,
Lumina va fi pe veci biruitoare.

Simion Ioanăș