Eu imi etalez corola de minuni, facute lumii... in pumnul meu micuț, adun cu sârg mereu... sa pot a fi indreptatit la răsăritul lunii... având in sărăcia mea, , faramituri de Dumnezeu

Trudind eu duc pe umeri mei, strunjiti, bazaltici... o cruce cu rădăcini adânci in opitiri si fire... și -n ecuația datelor din pașii... cuantici... ma nevoiesc sa inviez in vant spre nemurire

Apoi dorind a fi un caracter cu mers biped... îmi urc statura, catarat pe aracul de Cuvânt... dar in contemplarea Golgotei rațiunile se pierd... afland ce-am fost, afland de-acuma cine sunt!

Un om nebun ce inalta înălțimii pe propriu eu... jerfind la mărunțiș din exaltare și neștiința... un înlocuitor de altar și Dumnezeu... un transcendent de Creator și un introvertit in ființa

Si cad cu ochii in pragul de țărână, ploconit... primind sărut din roua prelinsa de prin rai... sa ma cuprindă fiorul din omul izgonit... cu trenuri din umblet și bâlbele din grai

Pe jar de cruce peste milenii arde blandul Miel... unduitor, un fum de bun prinos se urca... eu sed, de-acum in adorare langa El... sa văd cum zborul libertăți, de mine mi-l descurca

Trăiesc acum in mine in fiecare zi o moarte... și înviază Dumnezeu in fiecare por din mine... sa fiu lăsat in lume și totuși pus deoparte... sa vad o alta corola de minuni, din Dumnezeu sublime!