Se duc părinții... Viața ne conduce
Și drumul e doar dus, spre veșnicii.
Ne vom intersecta prin galaxii,
Spre Cel ce ni S-a dăruit la cruce!
Odată cu părinții ne dispare
Motivul de-a ne mai simți copii
Și înțelegem că a nu mai fi
Înseamnă despărțire; și ea doare...
Între real și vis e o năframă,
Între afară și-năuntru-i zid...
Dac-aș putea o ușă să deschid
Și să mai spun un: "Sărut mâna, mamă!"
Dar depășind ușoara nostalgie,
Pot să mă bucur că în viața mea
Sunt mamă, sunt bunică și așa
Presar peste tristețe, bucurie!
Koppl, 07.03. 2020