În subteranul vieții
Mai scurtă este ziua, lumina-i tot mai mică
Și stinsă-i este flacăra-n uitare,
Trăirea-i mai cu țepi și inamică
Iar viața e o luptă tot mai mare
Murind în robii ce iubesc de frică.
În subteranul vieții mor ortaci
Urmând pe calea lor cea oarbă
Și-„oșteni” cu mâna pe trăgaci
Așteaptă noaptea să le-o soarbă,
În umbra „stelei” lor, buimaci.
Se pare că-ar mai crește „iarbă”
La „umbra marilor copaci”
Și inima-ar dori cu clocote să fiarbă
În duhu` umil a celor mai „săraci”
Dar flacăra-i nimic, în ochi de lume oarbă!
Un „Sol” restrânge viața într-un chip,
Cuvântul însă-I tare și ilumină
Cu fermitate al vieții perisip...
-„Pe „poarta strâmtă”, cei smeriți să vină,
Cu urme trainice săpate în nisip!”
Un „Veghetor” căzut împrăștie o groază
Ce seamănă în inimi îndoială,
Perfid fundal prin care implementează
O „nouă orânduire mondială”
Ce caracterul îi întruchipează!
O vreme e de har, de har și de mânie;
Cel drept să crească în dreptate,
Nedreptul, chiar și mai nedrept să fie!
Răscruce e de „vremi” neașteptate
Și-o Fiară a început, în lume să sfâșie...
Dar Flacăra din duhuri luminate
Se-aprinde cu putere și arde și mai vie!
Trofeele de nopți ce fost-au ruinate
Se-aștern pe altar ca o tămâie
Ce îmbie la mai sfânt și unitate,
Căci Mirele E gata... Da! Gata E să vie”!
22/02/2020*Ioan Hapca
(Zaragoza)