Îmi pare că cerul închis e, de plumb,
Că rugile mele la Domnul n-ajung,
Și sufletul meu este gol și pustiu
În juru-mi e beznă iar ceasu-i târziu. .

Tăcerea mă doare și-aștept un răspuns:
-Uitat-ai, o, Doamne ce-odată mi-ai spus? ...
Uitat-ai Stăpâne ce-odat' mi-ai promis? ...
Speranțele toate aproape s-au stins...

Când nu știu o cale din groapă să ies,
Când sufletul meu voia Ta n-a-nțeles,
Când totul îmi pare ruinei sortit
Mai pot eu spera să pot fi izbăvit?

Mai pot eu, Isuse, spre cer să privesc
Când văd doar furtună și nori ce tot cresc
Și cresc tot mai mult, înspre mine grăbind
Ființa să-mi piardă, amarnic lovind?

Sau poate, Stăpâne, prin beznă și ger
Degrab' vei trimite un înger din cer
S-aducă salvare și pentr-un sărman
Ce-n groapa pieirii-i departe de han?

Ar fi minunat, oh, ar fi prea frumos
Să spui pentru mine, iubite Hristos:
-Ajunge, furtună, căci el e al Meu!
Să fie de-acuma doar pace, mereu!