Am să Te chem şi-atunci când nu mai este soare,
sub cer întunecat de nori potrivnici, răi,
am să Te chem şi-atunci când inima mă doare,
zdrobită, părăsită în ale morţii văi.

Am să Te chem şi-atunci când cerul e-n tăcere
şi nu mai e nici şoaptă infimă de răspuns,
am să Te chem din noapte, din moarte, din durere,
când sufletul de-o lance barbară mi-e străpuns.

Am să Te strig în rugă sfârşită, fără sunet,
spre Tine mâini de ceara, sleite-am să întind,
durerii îi voi da un nesperat răsunet,
cu cât va fi privirea spre Tine mai cu jind.

Am să Te chem continuu, am să Te-aştept o viaţă,
încununat, de-aş merge, cu spini imenşi şi mulţi,
eu am să-ţi cânt cu lacrimi, în orice dimineaţă,
încredinţat că dorul Tu tot ai să-mi asculţi.

August 2011