Tăciunele

Cât de amarnic ne-nşelăm
atunci când, nerodind nimic,
În vârf de pai, roadă lăsăm -
Negru tăciune-n loc de spic.

Nu doar că nu-i poţi sătura
pe cei ce-ţi stau alăturaţi,
Dar foarte mulţi te vor lăsa
Pentru- a nu fi contaminaţi.

Nu orice stă în vârf de spic
Şi lasă paiu-n jos e rod,
Mai bine n-ai rodi nimic,
Mai bine-ai fi rămas în glod.

Mai bine...( ce-aş mai putea spune ? )
Mai bine rupe vârful jos,
Căci unde rodul e tăciune,
Nu-i rădăcina în Cristos.

Spicele-s boabe spre lumină,
Spre coacere, să le aduni,
Contează roada, chiar puţină
decât spori negri de tăciuni.

Nu infesta întreg ogorul,
Cu al tăciunii rodnic praf,
Că-ţi va rămâne viitorul
ascuns în acest epitaf :

" Era om exemplar - pot spune -
În fapte rele şi păcate,
A molipsit ca un tăciune,
În jurul lui pe toţi, pe toate. "

Ascultă-mă, hai şi rodeşte,
Suta de boabe grele, bune,
Scoate afară tot ce creşte
spre iad. Nu-mprăştia tăciune.