Din clopotul sonor al unei drame
Curg vaiere cumplite peste lume,
Căci molima cu chipul unei ciume
La carul morții caii stă să-nhame.

Un virus de coșmar a stins lumina
În ochi ce până ieri râdeau la soare,
Și parcă un convoi de-nmormântare
Spre zarea largă a plecat din China!

Și-oriunde își arată fața hâdă,
Dispare ca o ceață armonia,
Iar oamenii, uitând ce-i... omenia,
Se-mpung scrâșnind din dinți în loc să râdă.

Așa, abandonând orice rezerve,
În spaima care-alimentează ura
Sunt gata să-și dispute-mbucătura
Când sar cu toți pe... raftul de conserve.

E tragic, oameni buni, și nu-s scenarii,
E boală, moarte, ură, dezbinare,
Și chiar speranța încă-n fașă moare
Știind că lumea merge pe avarii.

Să mergem toți la tronul milei sfinte
Cerând lui Dumnezeu și vindecare
Și-a vrajbei dintre oameni încetare,
Uniți în rugăciuni, cu gând fierbinte.

Și-apoi, contaminați de-a Sa sfințire,
Să dăm planetei straie de lumină,
Imunizați la ceea ce dezbină
Dar virusați cu toții de... iubire!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 12 martie 2020