De la pământ la Ceruri

De la pământ la Ceruri, e-o cale foarte lungă
Ce nu-i parcursă sigur de-un suflet, prea uşor!
Nu-i de gândit deci fizic o viaţă să-ţi ajungă
Spre a găsi prin slavă vreun loc izbăvitor,

Râvnit cu-nfrigurare de fiecare dată
Când simţi că vrei frenetic să zbori în lumi de vis,
Lăsând în urmă-ţi chinul, nevoia de-altădată
Sau lacrima pierdută pe-un colţ de manuscris!

Când urci chitit spre stele, eşti novă sclipitoare!
Lumina-ţi variază în funcţie de drum!
La fel ca-n traiul schimnic, uitat în depărtare,
Cu-o clipă mai-nainte nu simţi ce simţi acum,

Purtat de întristare într-o secundă fadă
Şi-apoi urcat de soartă pe culmi de negândit,
Atras în disperare, sau pus fără tăgadă
Din nou într-o postură de suflet împlinit!

Şi-acolo sus, în Ceruri, vei fi-n dificultate!
Vei şti că-o viaţă nouă se-arată de-mprumut!
Dori-vei deopotrivă o continuitate
Între cea de pe vremuri şi cea care-a-nceput,

Dar sigur constata-vei, de-ar fi să mergi cu milă
Prin traiul enigmatic ajuns la apogeu,
Că-ţi poţi schimba Acolo, natura cea umilă
Cu cea repartizată de Bunul Dumnezeu!