Ce faci tu, aici, Ilie?
Într-o peşteră pustie
Ca Ilie m-am ascuns.
Nimeni nu vreau să mai ştie
De durerea-mi, de-al meu plâns!
În peștera-ntunecată
A singurătăţii reci
Zic: “Aşa, nemângâiată
Adormi-voi somn de veci”!
Căci bătut-a cu putere
Vântul aspru, nemilos
De necaz şi de durere
Şi uitat-am că Hristos
E în inima-mi răcită
De tristeţe, de-ncercări
Şi c-am mai fost izbăvită
De atât de multe ori!
Dar în peştera pustie
Vine-un susur, un ecou
Ce mi se-adresează mie,
Deşi port un nume nou:
“Ce faci tu aici, Ilie”?
“Am luptat şi-am obosit!
De ce aşa greu să-i fie
Celui care a slujit?
Doamne, am avut credinţă
Şi m-aşteptam să-mi ajuţi
Să ajung la biruinţă
Şi de chinuri să mă cruţi.
Dar loviră toţi în mine
Cu tot focul urii lor
Şi tot lor le merge bine
Şi le e traiul uşor!”
“Nu te-am întrebat de alţii,
Ştiu prea bine ce-au făcut!
Eu ţie ţi-am dat talanţii…
Îi mai ai, sau i-ai pierdut?
Şi nu te întreb, ştii bine
Nici de trecutul tău drum
Vreau să-mi spui AZI ce-i cu tine!
Ce faci în prezent, ACUM!”
“Stau şi vărs lacrimi amare
Că atâta m-am zbătut
Şi n-am avut alinare
Ci doar răni ce m-au durut!”
“Vrei să spui că-ţi plângi de milă,
În loc pe munte să sui? !
Uiţi că din starea umilă
Domnu-i ridică pe-ai Lui?
“Dacă rămâneţi în Mine,
Eu voi rămâne în voi”
Şi calea grea, cu suspine
O străbatem amândoi!
Mergi pe drumul prin pustie,
Că mai ai puţin de mers!”
Şi-n marea-I mărinimie
Domnul, lacrima mi-a şters.
N-am de ce să-mi jelesc starea!
Dumnezeu nu m-a uitat!
Şi-a arătat îndurarea
Şi m-a binecuvântat.
El mi-aduce mângâiere
Şi-n necazul de acum
Mă încinge cu putere
Să continui al meu drum.
Chiar dacă urma-vor lupte
“Sirieni”şi “Hazael”,
Dumnezeu o să mă-ajute,
Biruinţa-i doar prin El!
Slavă cerului că încă
Mai exist-un “Elisei”
Prin care Domnul ridică
Şi îi mângâie pe cei
Osteniţi de greaua luptă!
Sunt mai mult de şapte mii
Cei prin care Domnu-ajută,
Cei ce sunt ai Săi copii.
Doamne, Îți mulţumesc că iară
Harul Tău m-a ridicat
Şi adus-ai primăvară
Peste traiu-mi îngheţat! !