Mai iartă-mă Părinte


Mai iartă-mă Părinte, c-atâta de ușoară
Mă simt în anii vieții, precum un porumbel,
Și nu lăsa trăirea în lume să mă doară,
Chiar dacă vântur anii prin clipe fel de fel.

Mai iartă-mă o dată cum ierți pe toți cei care
Se-ntorc să-ți lase-n palmă sufletu-mpovărat,
Că eu privind la dânșii din crunta-mi încercare;
Găsesc că Tu ești Domnul cel viu și-adevărat.

Tu iartă-mă Părinte; de azi revin acasă,
Iar brațul Tău cel tare mi-e acoperământ,
Nu mă lăsa din mână, chiar viața de-i frumoasă,
Că iată-n rugăciune depun azi jurământ:

Îți jur credință Doamne, credință nesfârșită,
Acum în astă lume și-n viața ce-o veni,
Și-n inima ce-mi bate, dragoste mărită,
Făcând din mine suflet venit din căi pustii.

Îți mulțumesc Părinte, Preasfânt al veșniciei!
Iertată-s mai ușoară decât un porumbel,
Simt cum mă-ndrept spre Tine pe-aripa armoniei,
Lăsând în urmă fapte trăite-n vechiul fel.