Clipele ne sunt puține
Am așteptat să timpul treacă
Prin mine cu săgeata lui,
Să văd lumina vieții-ntreagă
Având culoarea cerului,
Am așteptat în calea vieții
Un an, doi, trei și chiar mai mulți,
Trecând de pâlcurile ceții,
Apoi de dealuri și de munți,
Și dusă-am fost pe cale-ndată,
Unde Lumina mi-a vorbit,
Dar făr’ să știu că ea se-arată;
Mai înainte: m-a orbit.
Peste obrazul meu fierbinte
De lacrimi care au căzut;
O mână a trecut cuminte
Și-atunci un înger am văzut.
Mi-a pus pe frunte sfânta mâna
Ce lumina ca mii de sori
Și-a început șoptit să spună;
Tu, niciodată n-ai să mori:
Vei merge colo până-n vale
Purtând ai vieții tale spini,
Lăsând cuvintele pe cale
Printre grădinile cu crini.
Nu te mira, nu-ți fie teamă,
Tu mergi pe drum privind în sus,
Nu lua durerile în seamă,
Ci saltă rugi către Isus...
Și dus a fost, iar eu cuminte,
În valea-aceasta tot rostesc,
Cuvinte care-aduc aminte
De sfânt regatul cel ceresc.
Ele îndat’ devin săgeată
Și vă trezesc din somnul lin,
Făcând viața ca să poată
Să scape de-al pieirii chin.
Să n-aveți teamă și rușine
De cel ce primul va lovi,
Căci clipele ne sunt puține
Și-n cer Isus ne va răpi.