În ploaia durerii


Ploaia cade-ntr-ale lumii năvoade,
Iar norii se-neacă, speranțele mor
Și sufletul meu ca un astru apune
Când îngerii albi se saltă în zbor.
Și plouă mărunt și plouă cu stele
În vise și-apoi, ascult un tropar,
Și plouă cu noi în visele mele,
Dar omul e surd și plouă cu jar.
Și suntem bolnavi în ploaia durerii,
Iar sufletul plouă c-un val de oftat,
Fiindcă trăirea lăsată căderii
În mrejele lunii cuminte ne-a stat.
Curând o s-avem cuvinte curate
În ploaia luminii cu stele de jad
Când visele noastre în ceruri urcate
Din somnul de moarte se surpă și cad.
O ploaie de zi și una de noapte
Va șterge tăcerea venită potop,
Iar vorbe ce cad, rostite în șoapte,
Lovind cu putere, vor trece-n galop.