Ridic poteci


Ridic poteci din suflet spre cerul infinit
Să îmi separ durerea de aerul lipsit,
Din piept mai trag speranțe, dar ele trag la sorți
Nestrăbătuta lume cu larg deschise porți.

Mă-nchid într-o poveste, cu galbeni trandafiri
Să-nmiresmez menirea întregii mele firi
Și cerul îl străbat pe lacrime albastre
Să strălucesc în el pe clipa unei astre.

Dar nimeni în afară de bunul Dumnezeu,
Nu-mi vindecă menirea din tot ce este greu...
Așa că mă ridic să-i mulțumesc îndată
Că sunt copilul Său și El îmi este Tată.

Eu, Tată-ți mulțumesc, că-mi dărui clipa vieții,
Că îngeri îmi trimiți să salte frigul ceții
Și că îmi dăruiești o hrană prea curată,
Eu, Tată-ți mulțumesc din inima mea toată!