Să nu ne lași Isuse



Să nu ne lași Isuse la marginea durerii
Unde izvorul poartă o flamura-tăcerii,
Ci vino și dezleagă cuvintele din noi
Că zilele se scurg ca-nlăcrimate ploi.

În veșnica trăire cu infinite daruri
Privește omenirea cum dănțuie în valuri,
Puternic sau ambiguu, profund sau sfidător
Pe umeri poartă haina prea vechiului amor.

Azi, negre gânduri strânge și-n inimă speranțe
Să țină despletite plăceri în alternanțe...
Cum să iubesc durerea, cum ei să mă închin
Când eu, din veșnicie, cu Tine mă alin! ?

Pe vremuri de restriște îmi este dor de Tine,
Dar mult mai dor îmi este când mă mai pierd în mine,
Tu ești izvorul vieții, Tu viață iar îmi dai
Și mâna mi-o întinzi de-acolo de-unde stai.

Cum Doamne să te uit, cum aș putea vreodată
Sau cum din veșnicie, să uit că îmi ești Tată?
Te cânt și Tu m-asculți, te cânt pe orice limbă
Vino Isuse iar, lumea din lume schimbă.