Lumină din Lumină



Lumină din Lumină, suntem cu Tine Doamne,
În pragul primăverii și-n miile de toamne,
Tu Soarele-ai lăsat lumina lui să dea
Și nopții i-ai dat Luna să lumineze-n ea.

Dureri neterminate ard în lumina nopții
Și clipa răsturnată în pragurile sorții,
Iar dorul de iubire și visele ce ard
Se scutură-n uitare ca-n florile de nard.

Albastru este gândul când inima visează
Cum scutură trei raze și soarele oftează,
Dar Luna se întoarce pe-o lacrimă de stea
Și în tăcere naște un vis de catifea.

Iar umbre luminate ce se-ntrevăd în vale
Se-ntorc pe drumul vieții purtând eterna cale,
Să se ridice-n cerul de-un alb desăvârșit
Cu îngerii Luminii să cânte nesfârșit.

Te rog, Doamne, revino, la marginea de lume
Și curăț-o din vise, de vechile cutume,
Că astăzi stă pe mantii de-un gri nestăpânit
Și pierde din Lumină albastrul infinit.