Albastru infinit



Albastru infinit al cerului văzut,
Păstrează din culoarea de veşnic absolut,
Căderea renăscută, profanul dus şi-adus
Aduce iar aminte de jertfa lui Isus.

Nuanţa de culori pe ceruri ce se-arată,
Gândirea-n libertate a omului o poartă
Și pierde-n deznădejde-atâtea săbii
Cum marea-n pieptul ei pierde corăbii.

Arcade pretutindeni ne desenează cerul,
Se scutură-n trecut şi-n viitor eterul,
Renaşterea o face în ceruri sus, mai sus,
Acolo unde-aşteaptă prea veşnicul Isus.

Stihii, colibe, hărţi şi porţile uitate
Se pierd în infinitul albastrelor visate
Şi se arată gânduri cu sete de apus
Pentru a doua Sa venire a lui Isus.