Nu fi la inimă zălud
De-ai să pășești în casa ta, când fulgeră și tună,
Fii ca un prunc nevinovat, când vorbele răsună,
Nu fi la inimă zălud, gândind că ești puternic,
Ci, lasă bezna ce-a căzut, să-ți fie-n noapte sfetnic.
Nu apleca urechea-n van, pe rând, la cei din casă,
Că multe lucruri vei afla, în ziua furtunoasă.
Atâta cât poți să-i împaci, fii bun, ori stai deoparte,
Că ura-i sabie cu foc, taie, apoi desparte...
Nu pune gaz pe focu-aprins, când sfada e-ntețită,
Ci, ritmul du-te să-l oprești, cu vorba liniștită,
Privește-n sus la Creator și roagă-L ca să vină
Să-L mângâie pe cel căzut și acuzat de vină.
Dacă te depărtezi de ei și pus ești la-ncercare
Nu te certa cu Dumnezeu, oricât de mult te doare.
De mergi pe drum bolovănit, nu are importanță,
Fii răbdător și-ai să parcurgi, pe el orice distanță.
Fii bun mereu și iubitor în timpul vieții tale,
Fii milostiv și iertător cu oamenii pe cale,
Adu-le mângâierea ta, și lacrima le șterge,
Și du-te iar pe calea ta, cu pace să poți merge.
Nu încerca să-i înțelegi lui Dumnezeu gândirea,
Ca n-ai fi primul care-n timp și-a risipit menirea,
Nu-ți pierde timpul în zadar să le trăiești pe toate,
Că și-un copil are habar că asta nu se poate.