În picătura mea de viață

În picătura mea de viață,
Nu-i loc, decât pentru Hristos,
Ce sorți ne întinde maiestuos,
Cu fiecare dimineață,
Spre necuprinsul Lui frumos
Și înspre slava Lui măreață.

Un cer de aur port în sânge
Și un senin de vis în suflet,
O umbră sfântă peste umblet,
Și-un ferm picior ce firea-mi frânge;
Și-așa, răspund oricărui urlet
Și urii de lei ce se răsfrânge...

Mă-ajung din urmă și-mi cuprind
Chiar urma viselor în brațe,
Cu-n fler ce știe să se-agațe
De orice puțuri ce se-aprind,
Dar sufletești-le antebrațe,
Numai criptează tot ce prind.

Cuprind fântânile cu apă,
O apă cu de toate cele,
Dar sufletul nu-mi bea din ele,
Ci minunându-mă cum crapă,
Pe fundul lor, mulțimi de stele,
Mi-ador Izvorul ce mă-adapă.

În picătura mea de viață,
Nu mai e loc nici pentru mine,
Căci Cel ce-A fost, Este și vine,
Mi-a pus în duh o Dimineață
Cu orizonturi noi, divine
Și-un jug, la slava Lui măreață.

23/03/2020*Ioan Hapca
(Zaragoza)