Istoria iată apune,
Pe scenă se trage cortina,
Că-i la final ni se spune
‎Şi-n jur ni se stinge lumina.

‎Vorbim despre viaţă-n şarade,
Cu aer de-actori pricepuţi,
Jucăm cu talent mascarade‎,
Dar suntem şi falşi şi corupţi!

‎De alţii puţin ne mai doare,
Ne-nchidem în noi, ne-nrăim
Şi ce dacă-n jur se mai moare?
Nu-i rău cât noi încă trăim! …

‎Ne-am tot ridicat fortăreţe,
Cu lacăte-n noi ne-am închis,
Suntem orbi şi surzi la poveţe,
Dar tot mai atenţi la dichis.

‎Şi nu înghiţim “hrana tare”,
‎”Posmagii” ni-i vrem înmuiaţi,
‎Să fim ţărmuiţi cu răbdare,
Plăcut la urechi gâdilaţi!

Minciuna ni-i astăzi consoarta
Cu care la braţ defilăm,
Suntem diplomaţi căci “se poartă”,
Deşi doar pe noi ne-nşelăm!

Iubirea e-o tristă romanţă
Cântată pe-un vechi gramofon,
Ne supără-a ei disonanţă,
Nu merge cu moda în ton.

Suntem şi mari meşteri la vorbă,
‎De visuri isteţi făurari,
Dar luăm şi săgeţile-n tolbă,
Putem fi şi aspri samsari.

Uitarăm şi grija de frate,
Ni-e felul hapsân şi hain,
‎Principii, valori sunt uitate,
La ce-l mai blamăm pe Cain? …

Şi cine păcatu-şi mai plânge?
‎Mai sunt printre noi slujitori?
Noi doar înjosim sfântul sânge
‎Nevrednici, de har profitori!

‎Cât oare mai vrea să ne rabde?
Ne miră c-a vrut să ne-oprim?
Că focul mâniei Lui arde?
Şi-acum ne jelim că murim?

Să fim mai smeriţi, se cuvine
Ca nişte-ntinaţi, răzvrătiţi‎,
Căiţi şi umpluţi de ruşine‎,
Să-I cerem să fim izbăviţi!

Datori s-aruncăm orice mască,
Să fim întâi sinceri cu noi,
Sfidând un infern ce se cască,
Să-ncepem cu “EUL” război!

Olivia Pocol (Bâlc) - 21 Martie, 2020