Dacă mi-e sufletul împovărat,
e c-am uitat să sper;
Dacă mă simt azi apăsat,
e că n-am stat în rugăciune,
iertare ca să cer...


Nu vreau să curgă peste mine
secunde, clipe, zile...
Să mă-îngrijesc mai mult de fire,
simțind apoi, reproșuri și rușine...

Mă fac tăgadă îndoielii, azi, dușman,
mă lupt cu omeneasca-mi înlesnire izvorândă,
de gânduri care liniștea-mi topesc
și caută mereu de mă frământă!

Doar cu Hristos în luptă pot să sper,
Omenește să renunț la toate.
Tăcut în rugă, învățând să cer:
iertare și comori cerești nemăsurate.

E har pe tot urcușul către cer,
TOTUL e dar nemeritat!
Doar în smerenie, stând lângă El
voi cuteza să zic: -S-a meritat!