Un cor de vioare

Psalmi 95/6
''Veniţi să ne închinăm şi să ne smerim,
să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului,
Făcătorului nostru! ''

Ascult în noapte, cum plânge o vioară;
Vânt de miazănoapte lumea înconjoară.
Nu cântă de pace, nu mângâie câmpii,
Nu-i ploaie cerească, ci zvon din veșnicii!

Suspinul de vioară vorbește de dor,
De zbor printre stele, de Mare Creator,
De ploi sfinte și de marea cea de cristal,
Și de iubirea sfântă ce n-are hotar!

Tunet ceresc, pe a inimii câmpie,
Și fulgere albe de ploaie târzie;
Norii cenușii sunt solie cerească,
Fulgerele albe încep să vorbească:

"-Faceți loc Celui ce vine pe verzi câmpii!
Numele Său este Cel Sfânt din veșnicii.
Suspinați vioare pe câmpia verde,
Căci inima zdrobită Domnul o vede!

Plângeți vioare și azi, și mereu,
Și cereți îndurare de la Dumnezeu!
Din zori și până în noapte, neîncetat,
Aici este Domnul, voi nu v-ați închinat!

Vioare ce plângeți, strigați toate în cor:
"Oprește urgia, al nostru Creator!
Miluiește, Doamne, noi Te strigăm de jos,
Noi toți L-am răstignit pe Fiul Tău Cristos!"

Răsună în noapte, un cor de vioare;
Pe câmpia verde, Isus cu mioare.
Fumul de pe altar se ridică mai sus:
A noastră speranță e Fiul Sfânt, Isus!