Nu te teme
Autor: Ica Dragoi  |  Album: Binecuvăntare  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de valeriamida in 29/03/2020
Nu te teme sunt cu tine, singur nu te las nicicând,
Am promis, îţi port de grijă cât vei fi pe-acest pământ.
Din ceruri te veghez mereu şi îţi dau biruinţă,
Eu sunt Mântuitorul tău, urmează-Mi cu credinţă.

Te chem pe Nume, eşti al Meu, urmează-Mi numai Mie,
Căci loc ţi-am pregătit în cer, să fii o veşnicie.
Ai mare preţ în ochii Mei, căci te iubesc fierbinte,
Şi vreau să moşteneşti în cer, pe plaiurile sfinte.

Prin ape de va fi să treci, prin valuri şi furtună,
Cu tine sunt, la dreapta ta, te voi ţine de mână.
Şi dacă vei trece prin foc, pe tine nu te-atinge,
Căci Eu sunt Dumnezeul tău şi focul îl voi stinge.

Fii tare-ţi spun, să nu te temi, încrede-te în Mine,
Căci Eu veghez asupra ta şi braţul Meu te ţine!
Fii credincios pân` la sfârşit, fii tare în credinţă,
Căci fie drumul cât de greu Eu îţi dau biruinţă.
Amin!


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1340
  • Export PDF: 4
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni