Se tânguie-n chinuri planeta albastră
Și-s neguri pe zările cândva senine,
Cu jalea înfiptă în inima noastră
Deschidem prin rugă spre ceruri fereastră:
Ascultă-ne, Doamne, salvarea-i la Tine!

Ne bântuie voci de sirene stridente,
Ducând suferința-n spitalele pline,
Și-n lupta de-acolo, cumplite momente,
Pun petice vieții trăite-n... procente
Căci, Doamne, salvarea e numai la Tine!

Când dricul lipsit de cortegiu străbate
Cetăți pustiite, durerea revine,
Părând să-și adune puterile toate,
Și mușcă din inimi deja sfâșiate;
Îndură-Te, Doamne, salvarea-i la Tine!

Se caută leacul, febril și tenace,
Dar molima încă de lume se ține,
Cu ghearele morții scurmând în torace,
Ne arde, Părinte, ni-e sete de pace,
Adu izbăvirea, salvarea-i la Tine!

Un „azi” dureros ne retează din vise
Și altfel ne pare conceptul de „bine”;
Spre „mâine” sunt porțile gata deschise,
Ghidează-ne, Doamne, prin cele ce-s scrise,
Căci Tu ești salvarea și viața e-n Tine!

Amin
Neunkirchen, 30 martie 2020