~Iosif~

Iosif, fiu iubit de tată şi de mamă mult dorit
Cel mai mic dintre ai săi frați, sincer, blând, copil smerit
În cămaşa lui pestriță, unică, de duşmănit
Prorocea a sale vise, fraților-ntr-un gând perfid
Cum că va veni şi ziua când lui i s-or închina
La auzul acestor vorbe, ura mai tare le răcnea
Şi-au propus atunci cu toții, pe copil să îl omoare
C-astea nu-s vorbe de laudă; e mândrie, e indignare! !

L-a trimis Iacov pe Iosif, de la frați s-aducă veşti
Ce păşteau a sale oi, pe tărâmul din Sihem
În Dotan îl văzu-n zare, şi-au propus să îl omoare
I-au luat haina cea pestriță şi l-au aruncat --
într-o groapa ín pustie, de "fiare sfâşiat"!
Era adânca, era rece, însă apă nu era
Sta copilu'-n întuneric stingherit în frica sa.
Şi-au ales apoi cu toții să îl vândă rob şi sclav
Urma, oricum i se va pierde, prin Egipt, robit, uitat!
Douăzeci de sicli de argint nu íi vor îmbogăți
Însă, nu va mai fi nimeni peste ei a-mpărăți!

Dar, nu au ştiut un lucru: Dumnezeu era cu el
Îl iubea Iosif pe Domnul, Domnul îl iubea pe el
Din porunci el nu iesea, pe Dumnezeu îl slăvea
Orice lucru-nfăptuia, Domnu'-l binecuvânta.

Şi-au trecut mulți ani de-atunci, frații cu toți îl uitară
Numai Iacov, tatăl lui, în groapă nu se coboară
Căci în inimă şi-a pus cuvintele de odinioară
Tot ce Iosif prorocii, visele de el avute
Dacă este acum mort, cum vor fi ele împlinite?

Vreme grea avea s-apese pe poporul egiptean
Țările din-mprejurimi şi țara Canaan
Iosif cârmuia Egiptul, după Faraon
Era om de stat, ministru, peste Potifar.
Priceput era în toate, Dumnezeu era cu el
Prin credință să asculte de Sfântul lui Israel!
Şapte ani de bogăție le strânsese în hambare
Căci urmau alți ani, tot şapte, cu sărăcia-n spinare
Şi veniră rând pe rând, de prin țări învecinate
De la Iosif să primească, in schimb, grâne pe bucate
Pe arginți, pe animale, pe moşii, le da pe toate
Iosif le strânse pe toate in schimbul grânelor date.
Şi-au venit şi ai săi frați, tocmai din Canaan
Toți cei zece ce-l vânduse ín urmă cu câțiva ani!
Iosif, când îi văzu, inima i se sfîşiase
De dor, plânse cu amar: O, ce dragoste aflase!
Frații nu-l recunoscură, în genunchi cerşiră milă
Sacii să-i umple cu grâne şi să-i ducă la familie.
-, , Tatăl vostru mai trăieşte? Mai aveți încă un frate?"
-, , Cel mai mic, e Beniamin. Unu-i în eternitate!"
El le da tot ce-au dorit, în schimbul celui mai mic frate
Pe Simeon în temniță l-a ținut un timp ostatec
Până urma din nou să vină, toți cei zece frați
Îşi dorea Iosif să-i aibă pe toți la masa sa.

Iată că sosise timpul când se reîntâlniră
Ce o dragoste-l cuprinse, pe Iosif, ce milă!
I-a poftit pe toți la masă, i-a îmbrățişat, , Iată, eu sunt al vost' frate, Iosif cel uitat!"
El i-a mângâiat, i-a iertat pe toți deodată
Dar vă rog acum: , , să-l aduceți pe-al meu tată!
Şi vă dau un loc în țară, cel mai bun pământ
Grijă am de voi în toate, până în mormânt!
Şi, când va sosi şi timpul, de vă veți muta
Oasele să mi le duceți în țara Canaan!"
( după Geneza cap. 37-50) ❤

4.09. 2019 de Claudia Frangulea Friedsam