Răcorește-te la umbra sufletului însetat

Răcorește-te la umbra sufletului însetat
Pe care-n absurdul morții pare că l-ai lepădat
Și întâlnește-te cu golul ce mereu te-a așteptat,
Să îl umpli cu lumina pentru care-a fost creat.
Strânge-n bolul minții tale, patimile vieții toate,
Treci cu ele pe la cruce, răstignește-le, că poate
Vine ziua deșteptării și tu n-ai nici fapte moarte.
Răcorește-ți duioșia inimii înfrigurate
La căldura sufletească cu-adâncimi nemăsurate,
Și te-apropie de tine, cel cu fețe ilustrate
Până dai de ilustrarea feței tale adevărate;
Fă un pas spre tine însuți și spre-al inimii ascuns,
Să vezi cine ești, și pleacă, numai când ai un răspuns.
Fă-ți din inimă o prispă unde să stai la taclale,
Cu urcușul de pe Munte și cu gropile din Vale,
Cu seninul iluzoriu și cu norii vieții tale;
Fă-i să-ți picure pe nume și-n lumină anonimii
Care-ți tot aduc furtună și-ți răpesc pacea inimii,
Cercetează-ți lacrimile care le-ai ascuns în tine
Și închide robinetul celor ce curg pentru sine.
Potolește-ți puțin setea din izvorul duhului
Cu-o sfântă purificare la nivelul cugetului
Și la soare îți așterne toată umbra sufletului...
Nu te împotmoli pe cale, fă așa, nu-ți fie greu
Căci așa te regăsești și întâlnești cu Dumnezeu!

01/04/2020*Ioan Hapca
(Zaragoza)