Fețe

Sub fața noii primăveri,
Se-ascunde o toamnă învechită,
Ce se-ascundea până mai ieri,
Sub iarna-n alb, împodobită.

Și-a verii față stă pe flori
Ca o prințesă îndrăgostită,
Ciudindu-se de călători,
Mereu cu fața mai zbârcită.

Un anotimp de altu urmat,
Și-un om urmat de altul,
Al cărui mers a fost curmat,
Și-acum, îi zicem răposatul...

Iar fața secolului nostru:
Un nimb de har și-un râu de sânge,
Făcut de diavol, căci e-un monstru,
Ce tot ce-i bun și sfânt, ar frânge...

Și-analizând aceste fețe,
Întreb: nădejdea în ce să-ți pui
Când toate au să te învețe
Că azi ce este, mâine nu-i? !

Pe fața noastră-i amprentată
Petrecerea anotimpurilor
Că-a noastră vreme-i limitată,
Și toate își au vremea lor.

De aceea, cheamă Bunul Tată
„Azi”, să-ascultăm de glasul Lui,
Căci nu știm mâine ce se-arată,
Pe fața pământului!
*************************
Atât „la timp” cât „ne la timp”
Nevoia vreau a-mi recunoaște:
Că-n fiecare „anotimp„
E-o „uscăciune” ce mă paște...

Dar, Domnul varsă între timp,
O „ploaie” care mă renaște.

25/03/2020*Ioan Hapca
(Zaragoza)