E molimă în lume, pe drum este pustiu,
Ceasul cel din ceruri ne spune că-i târziu.
Suspină Galaxia, Pământu-i obosit
Căci răutatea noastră mult le-a mai lovit.

Ne-avertizează Tatăl din Înaltul Loc,
Căci a noastră viață nu e glumă, joc,
Că nu putem prin rele să mai prosperăm
Și nici cu păcatul să tot cochetăm...

Omenirea noastră nu-L mai vrea pe El,
Alungarea Lui a devenit un țel:
Îl scoatem din cămine, Îl scoatem și din scoli,
Nu mai vrem biserici... suntem tot mai goi!

Goi pe dinăuntru, cu suflete plăpânde
Care gem firave când nimeni nu le-aude,
Stau semețe multe, pline doar de "eu",
Făra judecată, fără Dumnezeu!

De ne-am trezi toți, de ne-am îmbuna,
Poate că Stăpânul din Cer ne-ar asculta,
Ar stinge și cuptorul ce arde pe Pământ
De-ar fi foc în inimi, fiori din Duhul Sfânt!

E vremea de trezire pentru creștinii toți,
Dar și pentru păgâni, pentru stricați și hoți,
E vremea de căință, de rugi înflăcărate,
E vremea de iertare, să-ți faci dușmanul frate!

E vremea renunțării la eul prăfuit,
Și pentru țara noastră să mijlocim smerit,
Să cerem mila Lui peste acest popor,
Să știe toți românii că au un Salvator!

Să știe toți aceia ce-atâta L-au hulit,
Ateii ce pe Domnul L-au batjocorit,
Și toți aceia care divinizează omul,
Că-n cer și pe Pământ nimeni nu-i ca Domnul!