Iubită lume, -a sosit ceasul...

Iubită lume, -a sosit ceasul
Stropșirii templelor prea seci
Și nu-s tălăngi să țină pasul
Atâtor drumeții de veci,
Nici bocitori cerând cu glasul,
Izvor de lacrimi să-i petreci.

În racle ajunge un mic grup
Căci nu mai este loc sub iarbă,
Și-n foc se zvârle orice trup,
Din valul de pedeapsă oarbă.

Se prind tălăngile de mână
Din zori și până în amurg,
Jelind ce au la îndemână,
Cu clopoțitul lor prelung.
Ajung și-n patria română,
Și orice inimă străpung.

Și glasul tristei vești străpunge
Parcă, întregul Univers,
Dar la guverne nu ajunge,
Nici chiar al morții grav demers.

Precum un sul, așa se strânge
Tot Universu îngreuiat,
De-atâta rău și-atâta sânge,
Ce-a fost vărsat nevinovat.
(Guvernele ne vor convinge
Că nu e chiar de speriat... )

Văzduhu-i înfierat și urlă
În felul lui, amestecat
Cu urletul din orice turlă
Și templu rece, întunecat.

S-au stins ale fericirii focuri,
Umbrită-i orice bucurie,
Și vântul geme printre blocuri,
Cu neantul parcă-n armonie...
Miroase totul a batjocuri
Și-a cufundare-n veșnicie.

Azurul se îmbracă-n noi
Ce n-am întunecat văzduhul,
În rest, ca-n ziua de apoi,
O groază care-ți smulge duhul.

Dreptăți și adevăruri multe
Se-ntrec pe net și se înfierbântă,
Se tot spun vrute și nevrute,
Da-s și chemări la Calea Sfântă;
Însă, nu-s suflete să-asculte,
Minciuna toate le înmormântă!

E-o stare demnă de deplâns
Dar nu vom plânge că e greu,
Căci noi suntem chemați la plâns,
Pentru ce plânge Dumnezeu.

Cu fiecare zi murim
Apropiindu-ne de-o pauză
Din care-apoi, veșnici ieșim.
Trăim murind pentru o cauză,
Depinde doar ce prețuim
Și pe ce lucruri punem bază.

Covid... cheamă la pocăință
Apoi, se întoarce mânios
Pentru-a se atinge de ființă,
Și vai de cel fără Hristos!

Mass-media-i un ecou tenebru
Cu vești tot mai de speriat...
Și lumea, un concert funebru
Pe-un piedestal avariat
Dar noi, uniți membru cu membru,
Suntem un trup de invidiat.

Căci formăm trupu-Atotcelebru
Al lui Hristos Cel înviat!

04/04/2020*Ioan Hapca
(Zaragoza)