Vă chem cu mîini întinse prin gratii, ca prin soare
- şi inima trimisă din depărtări v-aduce,
Ca zorile-Aurorei pe Serile Polare,
Ca zâmbetul Genezei pe Faţa de pe Cruce.
... Sub crucea mea nu-i nimeni...
Surorile şi mama
Plîng, neştiind, departe de locul pătimirii,
Întunecat, aproape, e numai Akeldama
Şi albul sol prieten cu luntrea despărţirii.

O, reveniţi spre ochii închişi, fiinţe scumpe,
Şi-mi însoţiţi plecarea c-o albă fîlfîire,
Cu fruntea luminioasă să intru-n beznă cum pe
Nălţimi zîmbeşte, seara, apusa strălucire.