Ierusalim, cetate minunată!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Voi spune tuturor de Tine!  |  Tematica: Paște
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 08/04/2020
Ierusalim, cetate minunată!

Ierusalimul sfânt, cetatea minunată
Spre ea Isus Se îndreaptă cu pasul lin, domol.
El știe sărbătoarea și cine Îl așteaptă,
Aude de departe, urale, glasul lor...

Mulțimea Îl așteaptă și e nerăbdătoare
Ca Domnul lor să vină, El, marele Împărat;
Isus străbate drumul și trist privește-n zare:
Cândva, praf s-o lege, de acest loc minunat.

În biblica cetate, El vine însoțit
De ucenicii dragi pe care încă-i are.
Asinul merge încet, cu pasul domolit,
Căci drumul este greu, distanța este mare.

El știe dinainte evenimente triste,
Și tot ce va urma, până va fi pe cruce,
Dar merge cu pas lin, mereu tot înainte
Și blândul lui asin, pe drumul drept Îl duce.

Cetatea este plină, de toți e așteptat,
Pe jos, au pus covoare și ramuri de finic,
Chiar straie de pe ei în cale au așezat,
Numai Isus conta, restul era nimic...

Se aud murmure multe și glasuri ce-I urează
Un bun venit acolo, la drag poporul Său,
Ei loc Îi fac să vină cu toți Îl venerează,
Ovații Îi aduc, Lui, Fiu de Dumnezeu.

Isus bine-i cunoaște și știe ce va fi,
Dar totuși, îi privește cu milă și iubire;
El știe, vine ceasul când Îl vor răstigni,
Chiar cei care-s prezenți, vor cere a Lui pieire.

Moartea Îi vor dori și tare vor striga
Crucificat să fie, n-or fi deloc miloși;
Cu mare răutate, dispreț vor arăta
De sânge pur, curat, cu toți vor fi setoși.

Înaintează Domnul, de toți e urmărit
Asinul Îl tot duce pe drumul strâmt și greu...
Privește spre cetate, de jale-I doborât
Dar merge, și tot merge, El, Fiu de Dumnezeu.

Urări și osanale veneau dinspre mulțime,
Cu toți Îl așteptau, căci era Domnul lor
Și Îl priveau cu drag, cum înspre oameni vine,
Loc Îi făceau cu toții să treacă mai ușor,

Osana, Fiu ceresc! - striga mulțimea-n cor
Slăvit să fii Isus, Tu, mare Împărat,
Tu, care-ai lecuit, Tu, sfânt vindecător,
Tu, ce-ai făcut doar bine, pe morți i-ai înviat!

În glorie, mărire, poporul L-a primit
Cu ramuri parfumate toți L-au întâmpinat;
Slăvit să fii Isus, căci Tu ne-ai mântuit,
Ca să ne scapi din moarte, chiar viața Ta Ți-ai dat!

Amin

Câmpia Turzii, 7 aprilie 2020



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1010
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni